Îngerii de apă

Când Dumnezeu a vrut să zboare,

aerul s-a născut uşor în căile sale--

penele-i desprinse erau îngeri care

mai de care cu aripi de soare.

 

Când Dumnezeu a vrut să păşească,

pământul s-a născut sub paşii săi

şi urma-i era plină, întoarsă mască,

de îngeri de sevă în ale bucuriei văi.

 

Când Dumnezeu a vrut să se răcorească,

apa a izvorât sub ale sale picioare

şi-n valuri au pornit să se rotească

îngeri cu aripi de spumă de mare.

 

Când Dumnezeu s-a întors obosit în senina-i casă,

îngerii de aer s-au ridicat la cer să-i adie la masă,

iar cei de pământ să-i înflorească în glastră.

 

Dar îngerii de apă nu puteau în cer să se-nalţe

şi de tristeţe marea s-a făcut albastră, albastră,

să vadă Domnul că vor cu răcoare să-l încalţe.

 

Atunci Dumnezeu a binevoit iar,

şi-a înclinat să curgă al său pocal

şi caldă s-a scurs ploaia în dar,

să se urce la cer îngerii-n aval.

 

S-au urcat lin îngerii din mare,

erau de atâta absenţă cenuşii tare,

perdea de graţie în fereastra-zare.

 

Bucuria lor de după fiecare ploaie o numesc copiii Curcubeu.