joi, 2 iunie 2011

când nu vor mai fi drumuri să ajungem unii la alţii va rămâne drumul dragostei. cât de singuri vom fi nu putem şti.
când nu vor mai fi acase în care să ne odihnim ne vor rămâme inimile. dacă vom avea atunci un acoperiş deasupra capului nu putem şti.
când nu vor mai fi cuvinte cu care să ne rănim vor mai fi poezii. cât de muţi_

vineri, 5 septembrie 2008

omul

Omul sta linistit in fata paharului. Se uita fix la pomul care trece prin fata sa. Crede ca e un pom din cartierul sau si i- l saluta ducand mana la palarie. Pomul se inclina batut de vantul politetei si trece mai departe grabit.

paharul e plin cu ceai de musetel. musetelul l-a cules batrana care acum sta pe prispa si isi jeleste fiul plecat intr-o joi si neintors.

cartierul despre care am pomenit se afla la marginea orasului. E in mare parte o mahala, cu stazi pline de scoici, sa nu se balteasca. Prin preajma nu e nici o plaja, dar nimeni nu sta sa se intrebe de unde au aparut atatea scoici.

poate in cele din urma va intelege cum este posibil sa stai intr-un pasaj solar si sa te trezesti cu o pipita ca amica sa pe cap. Foile de hartie pe care le-a inghitit la ultima sedinta erau de proasta calitate, trebuie vorbit la cantina.

Îngerii de apă

Când Dumnezeu a vrut să zboare,

aerul s-a născut uşor în căile sale--

penele-i desprinse erau îngeri care

mai de care cu aripi de soare.

 

Când Dumnezeu a vrut să păşească,

pământul s-a născut sub paşii săi

şi urma-i era plină, întoarsă mască,

de îngeri de sevă în ale bucuriei văi.

 

Când Dumnezeu a vrut să se răcorească,

apa a izvorât sub ale sale picioare

şi-n valuri au pornit să se rotească

îngeri cu aripi de spumă de mare.

 

Când Dumnezeu s-a întors obosit în senina-i casă,

îngerii de aer s-au ridicat la cer să-i adie la masă,

iar cei de pământ să-i înflorească în glastră.

 

Dar îngerii de apă nu puteau în cer să se-nalţe

şi de tristeţe marea s-a făcut albastră, albastră,

să vadă Domnul că vor cu răcoare să-l încalţe.

 

Atunci Dumnezeu a binevoit iar,

şi-a înclinat să curgă al său pocal

şi caldă s-a scurs ploaia în dar,

să se urce la cer îngerii-n aval.

 

S-au urcat lin îngerii din mare,

erau de atâta absenţă cenuşii tare,

perdea de graţie în fereastra-zare.

 

Bucuria lor de după fiecare ploaie o numesc copiii Curcubeu.

intr-o noapte

Într-o noapte mi-ai spus că-ţi plac mâinile mele şi eu ţi le-am dăruit.

Mâinile mă purtau în ele.

Aşa că sunt al tău.

Azi ţi-am fost

            mângâiat de vânt

pozat de nori

văzut de un bondar

intimidat de o floare mică prin iederă

gustat de iarbă

încălzit pe faţă de raze

citit de-o elegie

plâns de o lacrimă. Era senin. Şi de la fereastra ochiului meu ai zis că plouă cu soare.

de aici, de la ametitoare inaltimi ale insiratiei va cobora liftul

9

8

7

6

5

4

3

2

1

 P arter. liftul se deschide. din el iese un copil cu parul si ochii de corb. tine in mana un pepene galben. Urc in lift:1

      2

      3

      4

      5

      6. ies, fac dreapta, apoi cobor un etaj pe scari: nu vreau sa ma auda cand vin.            incerc usa; e deschisa:

                                                                   Intru:

Eu: Bau.

El: Te pisicesti din ce in ce mai tare. Nu am auzit liftul.

Eu: Miua.

Ea: Altadata te-am fi ars pe rug. Dar astazi scapi. Ce-ai facut, ai fost la Politehnica?

Eu: Uite: le arat televizorul unde ruleaza un Prozofilm mut "Imaginile vorbesc de la de la sine!"

Prozofilmu:    

[08:40:53] Pedalez. Ploua. Masini la stop. Trec cu grija printre ele, prin balti, ma ud, fumul ma arde pe gat.

[08:40:54] Ma uit fix la ochiul rosu al semaforului.

[08:40:59] Verde. Ma ridic din sa, apas pedala, accelerez, schimd viteza. Din sens opus: tot eu. Ma ridic din sa, apas, accelerez, schimd viteza. Ma uit dupa mine, ma injur, era sa dau peste mine, ce cacat! „Idiotule!” Ce bou sunt... Ma uit si eu dupa mine, ma injur, era sa dau peste mine, ce naspa! „Idiotule!” Ce bou sunt...

[08:41:44] Ne gandim, noi biciclistii=eu si eu , ca uite asa trecem unii pe langa altii, pedalam, zvacnim, aceeleram, ne incordam, numai sa ajungem, sa ajungem la timp. Citim, lucram, discutam, lenevim, dormim, tusim, ne jucam, transpiram, ne ne, ne gandim, ne iubim, ne spetim, ne veselim, scriem, compunem, cercetam, descoperim, numai sa ajungem la timp. Sa ajungem la timp la intalnirea cu noi insine, undeva la adresa de pe plic. Eu si celelalte euri suntem curieri rapizi. Caram amintiri in plicuri sigilate.

[08:43:06] Ma gandesc uneori sa ma las de meserie, e prea mult pentru mine: prea multi nebuni la volan si eu din ce in ce mai obosit si mai neatent. Ma gandesc sa ma las chiar azi, sa nu mai duc la destinatie plicul pe care il am in rucsacul din spate, sa ma opresc in parc si sa il desfac. Daca am noroc si dau de ceva amintiri despre o iubire, o familie, copii si o pensie, atunci ma retrag, imi cumpar un loc de veci in Cismigiu si zac. Apoi o sa-mi sabotez colegii. Le fur bicicletele, daca nu pot le stric, le dezmembrez, le rup, le indoi, il atac, ii lovesc, dau in ei cu argumente, le fur plicurile, mintile. Terorismul memoriei! Pe ei! Sa raman doar eu la sfarsit.

Deci: Am Fost La politehnica, Da’ Nu Imi Amintesc mai nimic

„[...]Dupa ce l-a batut, atacatorul neidentificat a furat corespondenta curierului. Nu se stie ce continea plicul si nici unde trebuia sa ajunga. Autoritatile au dezvaluit faptul ca expeditorul este o persoana din cadrul U.P.B. si ca plicul a fost ridicat de curier in aceasta dimineata pe la ora 8:30.[...]” (Adevarul, nr. 43/20000)

Aix-en-derground


in parc

m-am asezat in corpul meu, o banca dintr-un parc francez in care 
e liniste, sud, soare si un cer albnorat.
pe iarba un baiat ancorat de un caine.
pe alee un copil ce-si invata tatal sa mearga 
trece un domn cu ochelari indoliati sub care
se intrezaresc cei dragi ai sai sudati
un cuplu ca o amintire si o emotie
copiii pe tobogan si in jocuri
oameni precum ganduri cu propria lor viaţă
din dreapta o cioara ca o noapte zipata.
un dublu clic din pleoape pe ea si vine seara
fara sa-mi dau seama, pe banca de langa mine se aseaza o doamna in varsta, de varsta copacilornervi prin care trece vantul senzatiilor. e gratioasa, poarta ochelari putin alungiti spre zari, margele portocalii, cercei de fildes mari, piele ridata, buze subtiri, rujate, sandale si poseta alba. memoria mea

ce gandea regina din Alice inainte de micul dejun SAU ce e naspa la greenaway

“iepurele nebun nu glumea”

                                                                                    ultimile cuvinte ale lui vasile dinescu 

*1*

vasile dinescu  lucrează pe şantierul unui oraş de provincie. În ziua despre care vreau să va vorbesc, vasile a intrat intr-un magazin aflat pe strada sperantei. a luat ceapa, morcovi, niste salam si 3 banane. bananele erau destul de ieftine. de fapt asa mi s-au parut mie, deoarece pretul se termina in „destul de ieftine”. nu am aflat cum i s-a parut lui vasile pretul bananelor. vasile s-a dus apoi direct acasa. si-a facut socoteala, a asezat legumele intr-o lada, apoi a pus bananele pe masa. nu stia ce sa faca cu ele, asa ca pe prima a mancat-o, pe a doua a tinut-o in minte, iar pe a treia a pus-o in dulap, sa se mai coaca, pentru ca era cam verde. 

Vasile Dinescu  s-a trezit. este o dimineaţa umeda de toamna târzie. se duce in bucătărie, isi prepara o cafea, isi scoate din minte, o spala bine si o pune in fructiera. se duce apoi in dormitor, deschide dulapul si se uita la banana lasata acolo. banana a incoltit peste noapte si vasile se bucura la gandul ca o sa aiba un palmier in dulap si nu unul in cap. cu zambetul pe buze, incepe sa se imbrace. iese din apartament, apoi din bloc. afara miroase a blana uda. de fapt duhneste. firele imense de par se unduiesc usor. drumul pana la santier e destul de lung, dar vasile crede ca e bine sa mearga pe jos. pentru următoarele ore va sta pe scaunul puricelui, aşa ca e bine sa faca ceva miscare. da, Vasile este sofer de purice. puricele este o unealta imensa de forat la mare adancime. ştim cu toţii cum arata un purice, aşa ca nu va mai desenez.

Vasile Dinescu a murit intr-un accident la locul de munca: un zeu a strivit puricele pe care îl manevra cu o îndemânare rămasa legendara. desigur, pentru zei a ramas legenda îndemânarea zeului, pentru colegii de munca ai lui Vasile Dinescu îndemânarea lui Vasile Dinescu.

*2*

Pe 22 octombrie 1966, în laboratorul industrial de recoltare a sângelui şi analize “Vasile Dinescu”, situat pe “Calea Vasile Dinescu”, a explodat o sobă pe bază de gaz. Explozia a distrus toate epruvetele ce conţineau mostrele de sânge a 153 de persoane. Pe masa din încăpere se aflau, în momentul nenorocirii, 33 de reţete, 5 siringi, un toc de scris, o călimara de cerneală “Inspiraţia”,  o fotografie înrămata reprezentând în sepia o femeie în jur de 30 de ani şi 3 coli albe de scris. Suflul exploziei a avut următoarele efecte:

  1. a umplut de sânge cele 3 coli de scris. Oricine ar şti cum arată femeia din poza ar putea recunoaşte pe prima coală profilul femeii din poza. Pe a doua coală ar putea sesiza asemănarea dintre forma petei de sânge şi forma broşei de argint (reprezentând o cămila cu un arab călare pe ea) primită de la bunica ei in ziua în care s-a căsătorit. Broşa e purtată în special împreuna cu bluza roşie cu decolteu adânc primită de la unul dintre amanţii ei. Soţul femeii din poză, doctorul-şef al laboratorului, crede că a cumpărat-o de la magazinul “Moda” in ziua in care s-au certat pe motiv că ea a mărturisit ca s-ar culca cu un pompier dacă ar avea ocazia. Pe a treia coală se vede distinct litera “i”, litera care a fost folosită în aceeaşi zi de cele mai multe ori în scrisoarea de despărţire scrisă de aceeaşi femeie de 30 de ani pentru amantul ei. 
  2. fotografia înrămata a fost izbită de comutatorul electric care a pornit ventilatorul din încăpere, unul dintre puţinele obiecte rămase intacte în urma exploziei. Ventilatorul a înteţit focul şi îngreunat considerabil munca pompierilor ajunşi la fata locului la exact 33 de minute după explozie. Unul dintre pompieri a vrut sa închidă ventilatorul, fapt ce a declanşat un scurt circuit în comutator şi, în consecinţă, o flama atât de puternica încât i-a afectat retina într-un mod pisicesc. În urma complicaţiilor ulterioare a trebuit sa fie operat. Asistenta care i-a făcut injecţia cu morfina a greşit doza şi i-a provocat o transa psihedelică de 5 ore din care, mai apoi, şi-a amintit de o uşa cu numărul trei pe ea, si de o capra cu care a stat de vorba despre viaţa sa.
  3. a proiectat călimara pe fereastra la o distanţa de 100 de metrii de clădirea în care se afla laboratorul. Călimara s-a spart în urma impactului cu unul dintre leagănele aflate pe terenul de peste drum. Doi copii s-au murdărit de cerneala pe mâini şi, ca urmare, au fost urecheaţi de părinţii lor când au ajuns acasă. Părinţii primului copil erau siguri ca de fapt plodul lor a furat iar stilourile colegilor -- ei nu şi-au permis niciodată să-i cumpere stilouri. Părinţii celui de al doilea copil îşi permiteau să-i cumpere stilouri, însă plodul a luat bătaie oricum. Tatăl său era amantul femeii din poza şi si-a bătut copilul deoarece culoarea de pe mâinile copilului i-a amintit de culoarea cernelii cu care amanta sa i-a scris fatidica scrisoare prin care îl anunţa ca nu mai vrea sa-l vadă niciodată. Desigur, era vorba de fapt despre exact acelaşi tip de cerneala: “Inspiraţia” era singura cerneala folosită de doctorul-şef atât acasă cât şi la muncă.
  4. tocul de scris a dispărut complet pentru 153 de zile. După această perioadă a revenit în aceeaşi cameră. Nimeni nu i-a remarcat dispariţia misterioasă şi nici revenirea dubioasă pe noua masa instalată în renovatul laborator de recoltare şi analize.
  5. în ciuda faptului că nimeni nu a remarcat dispariţia şi reapariţia tocului, eu va pot povesti fără probleme această întâmplare reală.
  6. cele 5 siringi au fost proiectate care încotro. Au fost adunate de unul dintre pompierii sosiţi la faţa locului pentru a stinge micul incendiu şi folosite, peste 7 ani, de pompierul accidentat la ochi pentru a-şi face injecţii cu morfină. În seara în care a folosit a patra siringă, pompierul a avut un vis despre o capră care îi spunea că nu e bine ce a făcut în viaţă, adică că a ucis incendii. Focul este un alt fel de iarbă cu care se hrănesc Inspiratorii, care sunt un fel rude ale pasărilor phoenix, şi că ar trebui să ardă în fiecare zi câte o foaie albă de hârtie pe care a scris în prealabil că îi pare rău pentru faptele sale, fapte care au supărat, desigur, Inspiratorii, Inspiratori ce s-ar putea să se răzbune pe el în caz că nu face ce trebuie şi care ar putea să se hotărască să nu-l mai viziteze, fapt ce ar avea consecinţe nefaste pentru perioadele sale psihedelice, lucru ce ar însemna, mai precis, închiderea uşii cu numărul trei, uşa care îi apare înainte să intre în zona psihedelică în care poate să vorbească cu prietenul său cel mai bun, capra.
  7. cele 33 de reţete au fost calcinate şi au produs o cantitate de gaze egală cu cantitatea de oxigen consumată de femeia din poză când a fost sărutată prima dată de pompierul devenit dependent de morfină si rămas fără un ochi în urma operaţiei nereuşite...

Poate ar trebui menţionat în final că cele 153 de epruvete care au explodat conţineau sângele a 153 de persoane care nu au absolut nici o legătura cu doctorul-şef, cu soţia sa, cu amantul ei, cu pompierul sau cu mine.

*3*

primul si al doilea si al treilea si al patrulea si al cincilea si al saselea si al saptelea si al optulea si al noualea si al zecelea si al unsprazecelea si al doisprezecelea cuvant sunt cele mai grele. restul, adica cele ce vor urma, sunt de-a dreptul imposibile. iata-le. doua puncte. intai cum, in psihoza lor colocomatica, reusesc totusi eroic sa va prezinte personajele povestirii noastre pentru copii-intre-minus-10-si-plus-cat-vreti-voi. punct si virgula. apoi, cum deapana incredibilele aventuri menite sa deschida portile azilelor de batrani, sa raneasca veioze rosii uitate aprinse si sa suprime congresele internationale de machiaj literar. puncte puncte

1. terenul de golf se intindea cat poti vedea cu ochii. gaurile erau marcate cu steguletze de vapor. unele miroseau urat. pentru ca aveau carii. ei, da, gaurile erau guri de oameni. marcus, prim personaj intre cele secundare, zeu intre zei, identificabil prin descriptia definitea “cel care l-a strivit pe vasile dinescu”, stia ca cele mai grele gauri, gurile copiilor, sunt cele mai importane. cateva cuvinte inspirate trimise cu maiestrie in gurile lor naive si un meci putea sa fie castigat rapid cu o victorie ce ar topi inocenta veacurilor. insa bebelusii urla de obicei + au guri mici  = nimeni nu prea reuseste lovituri fabuloase. slabe sperante. zeul marcus nu isi facea iluzii. asa ca ca se orienta spre gura unui politicia. o lovitura dificila! cuvantul lovit descrise un arc de cerc.......................lasa o umbra de sarpe si cazu improscand cerneala in jur... apoi se opri pe dintii marelui om de stat. hai! hai!! hai!!! marcus se crispa si un vulcan trase un part intr-un atol. trebuie sa intre! hai! cuvantul bolborosi, limba se trezi, se balbai si in cele din urma gura vocaliza: "creion cu guma". victorie! erezia poetica se intinse peste inimile oamenilor. constelatiile se modificara si intiparita noul scor: marcus conduce, cu sanse la titlul olimpic.

2. poezia si poezel sunt copiii lui marcus. au 5, respectiv 1343 de ani. activeaza la clubul de tir sportiv "maiestria clasica" si sunt foarte draguti de felul lor. pot fi vazuti pe unele fresce cum lucreaza la strung si ung cu miere o inima de caine dintr-un suflet hain. fiecare vrea sa se faca ceva cand va fi mare. unul acadea, altul peste. cartile lor preferate sunt cartile de bucate, jucariile favorite 3 hartii mototolite pe care sunt imprimate drepturilor omului. poate unii ar fi tentati sa aminteasca, atunci cand vine vorba despre ei, despre transcendentalitatea lor. mie insa mi se pare de prost gust si m-am ferit sa spun ca de fapt clubul lor se numeste "maiestria transcedentala clasica". da, am denaturat faptele. insa cred ca in numele artei se pot face cele mai artistice lucruri. altfel numai de bine despre cei doi eroi ai ostrii. stiu ce e tristetea, crima si mandria, au chiar si cunostinte de invonluntaritate, stiu sa compuna sonete si sa creasca paduchi telurici. desigur, vor avea un viitor stralucit, o educatie mirifica si o lipsa umana de protoacum.

3. avarageman nu e nici barbat si nici femeie. are un san, da, asta se stie, dar si altceva, da, si asta e stiut. dar nu e nimic de ras. in general nimic nu e de ras! cand era mic lumea il striga "tufa de stil" si se lua de el ca "uite ce fluctuant e" si "haide, aport! adu statistica inapoi"... hihihi si hahaha... dar, cum ziceam, nu e nimic de ras. prima data cand a iesit in lume era respectat de comunitate. un stalp al ei, o visina pe prajitura, pur si simplu simpatic. apoi s-a deschis sezonul de vanatoare Quine Filosofu’ l-a chitit. el a zis "improbabil" si si-a vazut cum a putut de ale lui. si-a schimbat numele, parul si tulpina si gata. lumea nu mai rade de el acum si el e fericit. lucreaza in continuare in domeniul culturii generale si se simte realizat. avarageman este vecinul lui marcus si adesea si un loc al fericirii simple.

4. dupa pauza de amestecat in mancare, despre alte personaje: martorul mintii lucide, necesarul, hipnoticul si magnetica. sunt o gasca pestrita cu care e foarte usor sa ne identificam dupa minim trei minute de stat la murat in saramura onirica. deci sa ne simtim ca la o intrunire de familie. sau nu. desigur, pentru relaxare, puteti merge in excursie la baie. sau nu. puteti sa va ganditi daca chiar va place ceea ce cititi sau nu. ati prins ideea. deci pauza sau nu.

5. [zgomot de fond: pisici torcand] martorul mintii lucide este o fiinta albinoasa. marcus i-a fost avocat si a reusit sa-l scape de acuzatiile pe care (singur) naivul nostru martor si le-a adus: "cu un gest teatral am infipt, intr-o zi ratacita, adica pe 1 oct anul acesta, intr-o casa din filipestii de padure, emotiile mele in mintea lucida. precizez ca eram in deplinatatea facultatilor mele mintale: tocmai terminam celebra de acum carte despre bazele fitoterapeutice ale eticii universale. din mintea lucida s-a scurs acest tribunal, gros, consistent, satios. ma supun inteleptei sale judecati, am spus. animalicul, cu falca sa de terier inclestata pe ratiune,  a prezidat completul de judecata. a fost soare, frumos, cald, inocent, razele dreptatii intrau printre dintii tranparenti si o noua utopie se scurgea de la subtiori. criminalul este martorul, lumea era optimista, totul se putea termina pana cand primul ceas va fi stat drepti, femeile de servici se apucase deja sa se gadile una pe alta si se gandeau la cafea, portarii sa unga veseli balamalele, dromaderii sa dea din coada lor colorata. da, "criminalul este martorul" intona corul de pisici, si continua pe o nota inalta, alegro: "deoarece nu se poate altfel pentru ca nu vrem si nu ne sta in fire pentru ca era necesar sa ne miroasa gura a ceapa greceasca si sa-l vanam pe Quine-din-deal si suntem ceea ce nu ni se pare imposibil si miau si unde e soricelu’, deraiem, am deraiat, miau, de urgenta semnalul de alarma si tacere". s-au mai intamplat multe, insa cronicile din ziare nu sunt prea clare. bun, stiu, povestea devine ilizibila, foamea de structura va roade maruntaiele asa ca dau cut si concluzionez: criminalul si martorul sunt necesar unul si acelasi. (daca nu mai aveti rabdare sa va explic de ce, atunci puteti sa va uitati la sfarsitul acestui film simfonic, mai ales daca il vedeti la cinema "pescarus" si spargeti teoreme prajite si sarate cumparate de la tiganca care sta pe un mar verde. identitatea martorului cu necesarul este potential stabilita. q.e.d. trecem astfel la urmatorul personaj, magnetica. [zgomotul de fond: pisici plangandu-se de salariul lor mizer si amenintand cu greva vesnica]

6. sau nu. hipnoticul este cel indragostit. marcus a trecut intr-o zi pe langa el si a crezut ca s-a intalnit cu un sentiment. asa ca  a cazut pe ganduri si a zambit lung si cald. apoi larg si senin. apoi a plans muzica. ciupea cu genele lungi corzi de lumina si inima ii tinea ritmul violent. cladirile s-au surpat, cainii au inceput sa urle si conservele sa ascunda mistere. si lumea disparea si renastea dupa respiratia lui. hipnoticul a trecut si marcus s-a uitat dupa el. abia atunci marcus l-a inteles. avea culoarea piersicii coapte, buzele clorofilate, ochii ca orbitele pustilor ce tocmai au facut dragoste, sprancene ca o imbratisare, fruntea cumplit de de neinteles, ca o carte de alchimie topita, pometii precum coltul dupa care au disparut Ele cand au plecat, gatul fin ca o vena de peste, pieptul plin de incrustatii (poate instructiuni de folosire), bratele doua fumuri ce se ridica din tigari, soldul de hotararea unei securi, picioarele ca o sosea nefolosita si neterminata si neinregistrata pe nici o harta. hipnoticul a zambit si vaile s-au adancit mai mult, simfoniile s-au inaltat peste dirijori ca un tsunami... apoi liniste... marcus nu stia ce sa faca, mai ca l-ar fi dat in judecata, mai ca si-ar fi chemat prietenii sa-i iubeasca in discutii alcoolice, mai ca ar fi inebunit cel putin un anotimp din viata de apoi. insa nu facu nimic din toate acestea. se duse in schimb direct la hotel, sa se intalneasca cu magnetica.

7. magnetica lucreaza la hotelul "philip glass". de cand era mica avea ceva special, acel ceva care e descris de cei mai vestiti poeti ai lumii ca "piatra filosofala". intr-o poza de familie din tineretea ei farmecul ei de apa a trecutului apare destul de clar, in ciuda ridurilor amintirii. in fundal este un pian negru fara coada, tatal ei. langa taica-su un bucium, adica maica-sa, intepata si supla, iar la stanga magneticei fratele ei, un clavecin superficial, cu coada si lacuit. ei, contrar asteptarilor, primul lor copil, personajul la care ma gandesc acum, nu a fost o orga, ci magnetica. fetei i-a placut muzica lui glass si muzicii de ea. ca o regula care nu se mai aplica, se juca cu ea, o lasa sa o scoata in parc fara botnita, se intrista la comanda, raspundea politicos la intrebarile ei si nu se grabea ritmul cand avea ceva important sa-i spuna.

8. acum, ca am terminat cu prezentarea personajelor, trec subtil la prezentarea intrigii.

9. intriga acestei povestiri a fost gasita de un psihospeolog german coborat in minte cu liftul wagnerian in anul de dupa moartea sa. intriga avea instructiuni de folosire, avea carne albastra sub carapacea albastra, un ochi umed-balos si uneori visator in orbita. psihospeologul german a murit la scurt timp dupa descoperirea sa. a murit frumos, cu ocazia prabusirii unei galerii onirice. bunicul sau a luat in grija intriga si timp de 45 de zile au trait fericiti. in a 46-a zi a idilei lor intriga a inceput sa nasca urmatoarele verbe: a comprimateriza, a exploeticiza, a secretiza, a polifecaliza, a despovedi, a psihanautiza, a clitogandi, a dulapi, a fluturologiza, a mergedupabors, poetomanipula, a sunitiza, a carasifoniere, a uitamesteca, a caloriferi, a dugheniza, a explipoeticiza, a iubibi, a singuracipeveci, a eutuiza, a coloriniza, a tupila, a fugitiva, a imploeuiza, a plimbatrecutul, a fisianufietotaia, a a, a nuda, a danu, a numaraincet, a stigmatideciziona. batranul le-a dus la un specialist in complimentologie si specialistul a fost promnt: se impune o paginatie urgenta. asa ca a fost internata si supusa unei prealabile cure de carat sacose cu legume. cand pregatirea a luat sfarsit si intriga s-a pistruiat indeajuns am fost chemat eu. i-am explicat situatia ei iar ea a fost de acord: operatia de fictionalizare prin paginatie este ultima ei sansa. desigur, acum e in operatie, dupa cum probabil ati ghicit. nu este clar daca va supravietui. asa ca pana una alta povestirea are si nu are intriga.

10?

razele

razele-mi impart lumea

lumea in doua: curtea umbrita

si cea insorita


fiinta ta imi imparte fiinta in doua: mire si mireasa


poezia se uita in oglinda cuvintelor

cuvintele in oglinda poeziei

de dragul sufletelor

permutari sau Exercitiu de dictie pentru romeo

să-i atingi atingerea, să mângâi mângâierea, să îmbrăţişezi îmbrăţişarea, să-i săruţi sărutul

să atingi mângâierea, să-i mângâi îmbrăţişarea, să-i îmbrăţişezi sărutul, să săruţi atingerea

să-i mângâi sărutul, să îmbrăţişezi atingerea, să-i săruţi mângâierea, să atingi îmbrăţişarea


să atingi atingerea atingerii, să mângâi mângâierea mângâierii, să îmbrăţişezi îmbrăţişarea îmbrăţişării, să-i săruţi sărutul sărutului

să atingi mângâierea îmbrăţişării, să mângâi îmbrăţişarea sărutului, să săruţi îmbrăţişarea mângâierii, să-i îmbrăţişezi mângâierea atingerii

să atingi atingerea atingerii, să mângâi mângâierea mângâierii, să îmbrăţişezi îmbrăţişarea îmbrăţişării, să-i săruţi sărutul sărutului

 

să-i atingi mângâierea îmbrăţişării sărutului

să-i mângâi îmbrăţişarea sărutului atingerii

să-i îmbrăţişezi sărutul atingerii mângâierii

gândurile detaşabile

E frumos aici în Olimp, izvoare de mituri, pustiuri sufleteşti, aerosol de timp, e bel, ce sa mai, agenţia de turism existenţial avea dreptate. Aici zeii locuiesc unii în alţii, gemetele lor de plăcere nasc progenitura Trebuie, de toţi răsfăţată; aici se aud cântecele ţigăneşti şi vâjâitul sufletelor. E un loc frumos, toată lumea subscrie, atât doar că uneori prin tablouri se poate vedea căruţa cu care am venit zdrobită pe autostradă şi calul care s-a dus să pască pe mare, femeia luminând bărbatul ce o iubeşte iar în dreapta poate noi, poate alţii,

 

 

messafair

We all dream about an old woman who’s cleaning up the guts of our souls. She always smiles leaving a yellow shadow on the wall. The postman is coming now. He will make love with her and he’ll be gone. The woman won’t come no more and there’ll be a mess after.  BrokeneverythingPipsWillrustTearswill d

r

o

p. The neighbors won’t have the name of your friends any more. 

we all dream

We all dream about an old woman who’s cleaning up the guts of our souls. She always smiles leaving a yellow shadow on the wall. The postman is coming now. He will make love with her and he’ll be gone. The woman won’t come no more and there’ll be a mess after.  BrokeneverythingPipsWillrustTearswill d

r

o

p. The neighbors won’t have the name of your friends any more. 

joi, 4 septembrie 2008

Portico Quartet

In Marea Nordului poti sa faci pluta mult si bine, daca te doare capu' ai gheata la discretie. Ciuciu sirene, asa ca poti sa auzi muzichii diafaine, diafine... As incerca sa explic ce-mi place la jazz-ul asta ritmat, care are ceva din structura muzicii electro bune, melodicitate si un saxofon (daca asta e) care stie sa fie isteric atunci cand trebuie si cum trebuie, adica cu tact, dar tr sa ascult mai mult Knee-Deep In The North Sea . Am auzit de ei la BBC acum cateva luni, dar abia azi am dat de ei pe myspace, mai precis aici: http://www.myspace.com/porticoquartet